Guvernul Romaniei
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri
AGENTIA PENTRU IMPLEMENTAREA PROIECTELOR SI PROGRAMELOR PENTRU IMM-URI
ANIMMC susţine investiţiile şi modernizarea/retehnologizarea IMM-urilor cu 100 de miliarde de lei

Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie a oficializat prin Ordinul nr 46 al preşedintelui său, Eugen Ovidiu Chirovici, publicat în Monitorul Oficial nr.279, din 4 aprilie 2005, procedura de aplicare a Programului multianual pe perioada 2002 – 2005 de susţinere a investiţiilor realizate de întreprinderi nou-înfiinţate şi microîntreprinderi, precum şi a investiţiilor de modernizare/retehnologizare a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Programul facilitează investiţiile realizate de întreprinderile nou-înfiinţate, precum şi de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), în sectoarele economice prioritare în vederea creşterii volumului de activitate şi a competitivităţii, având un buget alocat de 100 miliarde lei.

ANIMMC este administratorul Programului, iar derularea acestuia se realizează prin intermediul unei bănci comerciale ce urmează a fi selectată prin licitaţie publică deschisă, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Beneficiarii Programului sunt întreprinderile nou-înfiinţate, microîntreprinderile, precum şi întreprinderile mici şi mijlocii care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: sunt definite conform art. 2 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi îşi desfăşoară activitatea în România; au capital social integral privat; şi-au îndeplinit la termen obligaţiile exigibile de plată a contribuţiilor, impozitelor şi taxelor către bugetul de stat, bugetele speciale şi bugetele locale, prevăzute de legislaţia în vigoare; nu au credite restante; nu sunt în stare de faliment ori de lichidare, nu au afacerile administrate de un judecător-sindic, nu au activităţile comerciale suspendate sau nu se află într-o situaţie similară cu cele menţionate mai sus, reglementată de lege; respectă criteriul de independenţă; îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de normele specifice de creditare ale băncii, pentru a obţine creditul asociat.

În sensul Programului, o societate comercială este considerată întreprindere nou-înfiinţată dacă: a fost înfiinţată cu cel mult 2 ani înaintea datei de solicitare a AFN sau nu a înregistrat venituri din exploatare în ultimul an fiscal; are un număr mediu scriptic anual de salariaţi de maximum 49 inclusiv, calculat conform art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 346/2004; are o cifră de afaceri anuală echivalentă în lei cu până la 8 milioane euro sau un rezultat anual al bilanţului contabil care nu depăşeşte echivalentul în lei a 5 milioane euro, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.

Totodată, o societate comercială este considerată microîntreprindere dacă: a fost înfiinţată cu cel puţin un an înaintea datei de solicitare a AFN şi a înregistrat venituri din exploatare de cel puţin 3 luni; are un număr mediu scriptic anual de salariaţi de maximum 9 inclusiv, calculat conform art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 346/2004; are o cifră de afaceri anuală echivalentă în lei cu până la 8 milioane euro sau un rezultat anual al bilanţului contabil care nu depăşeşte echivalentul în lei a 5 milioane euro, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.

De asemenea, o societate comercială este considerată întreprindere mică sau mijlocie dacă: a fost înfiinţată cu cel puţin 2 ani înaintea datei de solicitare a AFN şi a înregistrat venituri din exploatare în fiecare dintre ultimii 2 ani anteriori solicitării AFN; are un număr mediu scriptic anual de salariaţi de maximum 249 inclusiv, calculat conform art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 346/2004; are o cifră de afaceri anuală echivalentă în lei cu până la 8 milioane euro sau un rezultat anual al bilanţului contabil care nu depăşeşte echivalentul în lei a 5 milioane euro, conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.

Susţinerea financiară acordată de ANIMMC prin acest Program nu poate depăşi echivalentul în lei a 50.000 euro, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv 10.000 euro, pentru întreprinderi nou-înfiinţate şi microîntreprinderi, şi nu poate acoperi mai mult de 40% din valoarea proiectului de investiţii. Banca selectată va acorda beneficiarului eligibil un credit de finanţare, pe termen mediu sau lung, care va acoperi minimum 45% din valoarea proiectului de investiţii, iar contribuţia proprie a beneficiarului eligibil trebuie să fie de minim 15% din valoarea proiectului de investiţii, în natură sau în numerar.

Biroul de presa


Vezi alte articole din aceeas categorie ››
Developed by Medianet Design