Guvernul Romaniei
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri
AGENTIA PENTRU IMPLEMENTAREA PROIECTELOR SI PROGRAMELOR PENTRU IMM-URI
ANIMMC în parteneriat cu OSIM

Miercuri 3 Martie, ora 11,00, la sediul Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie ( ANIMMC) a avut loc ceremonia semnării protocolului de colaborare între ANIMMC şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Documentul statuează promovarea politicilor din domeniul proprietăţii intelectuale în general şi al proprietăţii industriale în special, precum şi stimularea dezvoltării unui mediu favorabil de afaceri. Totodată, prevede si promovarea avantajelor şi profitului care pot fi obţinute ca urmare a proprietăţii intelectuale, familiarizarea cu prevederile legislaţiei protecţiei proprietăţii intelectuale în general şi al proprietăţii private în special, stimularea aplicării brevetelor de invenţie şi folosirii mărcilor înregistrate în activitatea IMM, pe bază evaluării activelor necorporale.

Părţile au convenit organizarea unor manifestări interactive, (seminarii, mese rotunde, cursuri, etc) şi a unor stagii pe tema proprietăţii intelectuale în scopul prevederilor legislaţiei în domeniul proprietăţii industriale şi în mediul de afaceri.

De asemenea, prin semnarea acestui protocol dintre ANIMMC şi OSIM se urmăreşte creare unor programe de încurajare a tinerilor în iniţierea unei afaceri şi conştientizărea asupra proprietăţii industriale.

Un punct principal al Protocolului prevede cooperarea în vederea consolidării unei baze de date necesare pentru a facilita accesul IMM-urilor la rezultatele cercetării ştiinţifice, concretizate prin brevete de invenţie în domeniul orientării spre promovarea de servicii şi produse noi destinate pieţei interne şi internaţionale.

Protocolul mai prevede şi cooperarea în vederea consolidării unei baze de date necesare pentru a facilita punerea în contact a cercetătorilor, fabricanţilor şi utilizatorilor care înglobează proprietatea industrială pentru organizarea de burse de contact, parteneriate de afaceri, transfer tehnologic, expoziţii tematice şi târguri pentru IMM-uri inovative. Totodată, preşedintele ANIMMC, domnul Eugen Ovidiu Chirovici şi directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, domnul Gabor Varga, au convenit pentru elaborarea programelor anuale de acţiuni. Acestea urmăresc aplicarea prevederile Protocolului semnat astăzi, precum şi participarea reprezentanţilor ANIMMC şi OSIM la analizele periodice pe teme de interes comun. Un alt obiectiv este acela de a stabili liniile de colaborare pe suport de hârtie şi CD a facilităţilor proprietăţii şi avantajelor industriale pentru IMM-uri.

La încheierea ceremoniei de semnarea a Protocolului, preşedintele ANIMMC, domnul Eugen Ovidiu Chirovici, a declarat: ” Din perspectiva Agenţiei, acest acord face parte dintr-o serie de aranjamente în care trebuie să evităm anumite paralelisme. Dincolo de cadrul formal pe care-l reprezintă documentul, semnat pentru prima dată astăzi, este şi primul pas spre o colaborare fructuoasă, care nu se va rezuma doar la un simplu dialog.”

Directorul general al OSIM, domnul Gabor Varga, a ţinut să sublinieze: „Sunt onorat că dezbaterile pe care le-am avut s-au finalizat cu acest acord. In misiunea pe care ne-am asumat-o, de promovare a proprietăţii intelectuale şi industriale, ar fi intervenit o serie de lacune dacă ar fi lipsit întreprinderile mici şi mijlocii. Avem numeroase colaborări cu Camera de Comerţ şi Industrie, cu Ministerul Cercetării, dar lipsea latura IMM-urilor care este deosebit de importantă”.

Protocolul semnat astăzi se înscrie în seria demersurilor făcute de Guvernul României prin intermediul ANIMMC, în vederea susţinerii şi dezvoltării sectorului IMM, pentru a face faţă exigenţelor integrării europene şi provocărilor globalizării.

Biroul de Presa


Vezi alte articole din aceeas categorie ››
Developed by Medianet Design